metrou

Stirea cea mai importanta este ca ieri a revenit Adriana din vacanta de la bunici. Uraaa! Imi era tare dor de ea, desi recunosc: aceasta vacanta mi-a priit psihic. Acum sunt o mami mai calma, mai draguta, mai pregatita pentru provocarile unui copil de...da, chiar 7 ani!! Fetita mea e o mica domnisoara, nu mai e bebe.

In alta ordine de idei, ca si multi bucuresteni, eu merg cu metroul. Zilnic, luni-vineri, eu merg cu metroul. Ruta este Pacii- Unirii 1- Unirii 2- Pipera. e un drum foarte lung si plictisitor, daca nu te uiti in jur. Dar eu ma uit. Initial din plictiseala, apoi ca forma de divertisment, ma uit la oameni, ii ascult, le citesc titlurile cartilor si ma minunez ca o femeie de 30 de ani abia acum citeste Shogun cand eu l-am citit in copilarie. Da, stiu, nu era chiar o carte pentru copii, dar mama il citea si ..l-am preluat si eu.

Azi am vazut o femeie slaba, tanara, nu foarte urata, nu foarte prost imbracata dar...care avea par la buric, pardon de expresie. Da. Avea o bluza care se ridica si buricul ii aparea in toata splendoarea si plin de par. Bleah! Pot sa spun ca asta m-a oripilat mai tare decat faptul ca o femeie de 30 ani citeste abia acum Shogun. :)

Live and let die...

Ce sa aleg: inteleptul dicton "traieste si lasa-l si pe altul sa traiasca" sau realistul "pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti"?

Buna mea educatie si spiritul crestin m-au indemnat de obicei sa tolerez mare parte a comportamentelor din jurul meu. Daca cineva era nesimtit, ii gaseam scuze ca a avut probabil o copilarie nefericita; daca o persoana imi vorbea urat, ma gandeam ca nu a avut un orgasm in viata ei. Si ma simteam superioara, "o doamna", care trece peste toate si traieste, lasand toti idiotii din jur sa traiasca si ei.

dar din pacate am descoperit ca acei idioti, nesimtiti, nefe, frustrati, se intorc sa ma bantuiasca. Da, nu le-a ajuns ca m-au chinuit la un moment dat, se ridica ca fantomele din Thriller-ul lui Michael si vin dupa mine. Nu in vis, ci in viata de zi cu zi. Aceeasi oameni pe care nu i-am lasat sa moara la un moment dat, nu la propriu (nu am avut aceasta ocazie minunata, din pacate), ci pe care i-am tolerat si nu le-am aplicat lovitura finala de erase din viata mea, revin mereu.
Caci oamenii nu se schimba. Raman la fel de nesimtiti, frustrati, mancand din viata mea, din sufletul meu, din tineretea mea. Se hranesc si traiesc in continuare in timp ce eu mor in fiecare zi.

Caci, am uitat sa va spun, aceste specimene nu vor sa te lase si pe tine sa traiesti. Principiul "lasa-i si pe altii sa traiasca" nu exista pentru ei. Dilema este inexistenta. In codul lor genetic e impregnat a priori doar "altii sa moara, atata vreme cat tu traiesti".

Solutii? Doar fuga. Lupta este inutila si orice om inteligent stie ca nu te poti pune cu prostii ca au mintea odihnita. Asa ca, fugiti cat puteti si aplicati din cand in cand principiul mai putin crestin, dar mai sanatos pentru psihic "live and let die".